Etnia rromă – câteva particularităţi ilustrate prin date statistice
Journal Title: Revista Romana de Statistica - Year 2015, Vol 63, Issue 12
Abstract
România face parte din grupul ţărilor care suferă, în ultimii douăzeci de ani, o pierdere semnificativă a numărului de locuitori. Trei cauze principale determină această reducere puternică a mărimii populaţiei: sporul natural constant negativ după 1989, fenomenul accentuat de îmbătrânire demografică şi soldul negativ al migratiei internationale, numărul emigranţilor depăşindu-l pe cel al imigranţilor. Pentru populaţia de etnie rromă însă, nu se aplică acelaşi tipar, evoluţia în timp fiind inversă, de creştere semnificativă. Populaţia de etnie rromă se distinge de restul populaţiei care trăieşte pe teritoriul României şi sub aspectul structurii demografice, dar şi sub cel al structurii din punct de vedere al statutului deţinut în conformitate cu modul de participare la activitatea economică. Aceste particularităţi sunt reflectate în nivelurile atinse de ratele de ocupare, de cele de şomaj, generând un impact social deosebit de puternic pentru comunităţile populate cu etnici rromi. Lucrarea are ca scop evidenţierea unor astfel de particularităţi prin intermediul metodelor de analiză descriptivă asupra unei selecţii de date statistice disponibile din rândul rezultatelor recensămintelor asupra populaţiei şi locuinţelor şi ale anchetei forţei de muncă în gospodării (AMIGO).
Authors and Affiliations
Ruxandra Moldoveanu
Professional Training and Promotion Programs in Career Management
Professional training and promotion programs are elaborated by specialists in the field of career management. In elaborating the plans, they must consider a series of factors which contribute to the program’s success. Su...
Plan for Internal Audit- Short Consideratio
The Internal Audit is an activity that still seeks its identity. Regulations governing the internal audit in Romania need to be supplemented and amended, whereas a number of concepts and terms are unfortunately insuffici...
Regresia multiplă liniară utilizată în analiza corelaţiei dintre variabile
Utilizarea modelelor statistico-econometrice în analize macroeconomice se poate efectua cu succes utilizând modelul de regresie liniară simplă dar, deoarece în evoluţia variabilelor rezultative influenţează mai mulţi fac...
Aspecte semnificative privind evoluţia comerţului interior în România
This paper analyzes the evolution of internal commerce in Romaniaduring the last decade, both from the structural point of view and dynamics. Also, there are presented the main coordinates which numerous politics enforce...
The economic and financial impact of the “giving în payment” law
In this article the authors analyze the 77 Law of 2016 on giving in payment real estate properties in order to extinguish loans obligations. The authors analyze the social context that led to the adoption of the law,non-...