Statistica mediului şi ecologia umană - evoluţii

Journal Title: Revista Romana de Statistica - Year 2011, Vol 59, Issue 9

Abstract

O prezentare statistică de tip complex şi într-o manieră conjuncturală a economiei rămâne aceea a hexagonului peren al echilibrelor majore. Aşa cum se poate constata în detaliu din conţinutul articolului, indicatorii de mediu (ecosferei) sau indicatorii de echilibru global reprezintă un semnal foarte important al dezechilibrelor şi evoluţiilor economice ciclice. Sunt semnalaţi ca indicatori de supravieţuire (indicatorii de mediu care reprezintă o categorie largă: de la indicatorii statistici referitori la ariile protejate, la resursele de apă asigurate potrivit gradului de amenajare, pe surse de apă şi bazine hidrografice, la calitatea apelor de suprafaţă pe bazine hidrografice şi clase de calitate, la defolierea arborilor la principalele specii şi la toate vârstele, pe clase de defoliere, până la cheltuielile pentru protecţia mediului etc.). Se detaliază câţiva dintre principalii indicatori europeni ai protecţiei mediului şi se prezintă cei naţionali prin confruntare sau comparaţie. Într-o remarcă finală subliniază importanţa tot mai mare a statisticii mediului şi a ecologiei umane.

Authors and Affiliations

Gheorghe SĂVOIU, Constantin MANEA

Keywords

Related Articles

CHARACTERISTICS OF THE ECONOMIC - FINANCIAL CRISIS IN EUROPE

The current economic and financial crisis represents the most sever episode of this type during the last generations – as it results from the reports of the European Commission. The impact upon the European Union member...

Sustainable Waste Management – Survey on Waste Collectors’ Work Satisfaction in the Public Utility Company

In this paper, the main research subject is sustainable waste management, and consequently utility workers’ perception on public behaviour in regards to habits they perform in waste disposal. Due to the increasing amount...

How Contemporary Stays the Prisoner’s Dilemma in Economics?

This paper describes the prisoner dilemma and applied it three times during three examples in the contemporary economics on frequent or usual situations. After a short introduction, the first part of the article is an at...

Essential aspects regarding the optimal prevention

It is recurrently very likely for decision-makers to wrongly assess risk and consequently to ineffectively put effort in diminishing or avoiding it. Preventing losses or self-protection represent an effort we make in ord...

Studiu al dezvoltării regionale prin intermediul modelelor cu date panel

Politica de dezvoltare regională, care are ca obiectiv principal realizarea unei repartiţii inter şi intraregionale în cadrul activităţilor şi a rezultatelor acestora cât mai eficiente şi echitabile, este una din politic...

Download PDF file
  • EP ID EP129742
  • DOI -
  • Views 136
  • Downloads 0

How To Cite

Gheorghe SĂVOIU, Constantin MANEA (2011). Statistica mediului şi ecologia umană - evoluţii. Revista Romana de Statistica, 59(9), 89-102. https://europub.co.uk/articles/-A-129742