Gradul de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune la nivelul trimestrului I 2012
Journal Title: Revista Romana de Statistica - Year 2012, Vol 60, Issue 3
Abstract
Exigenţele impuse de Uniunea Europeană, mecanismele politicilor comunitare, normele şi standardele europene sunt provocări cărora producătorii, procesatorii, comercianţii şi decidenţii din mediul economic românesc trebuie să le facă faţă. În articole este analizat gradul de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune pe axele majore de alocare: transport, mediu, infrastructură regională, dezvoltarea resurselor umane, creşterea competitivităţii economice, dezvoltarea capacităţii administrative şi asistenţă tehnică. S-a avut în vedere să se ajungă la concluzii clare, pentru realizarea unor recomandări privind determinarea punctelor slabe care împiedică o mai bună absorbţie a fondurilor şi determinarea unor măsuri de contracarare a deficienţelor. Merită menţionat faptul că mecanismul ce face posibil accesul la finanţări europene este unul funcţional, stabil şi eficient. Se apreciază că performanţele acestuia ar putea fi mult sporite în cazul în care producătorii, procesatorii, comercianţii şi decidenţii din mediul economic, ar acorda mai multă importanţă acestei oportunităţi ce face posibilă dezvoltarea economică românească.
Authors and Affiliations
Cristian Nicolae STOINA
The Inflation (Consumer Prices) in the Romanian Economy
This paper describes the effects that the inflation phenomenon exerted on the Romanian economy during the recent period. The valuation of the inflation magnitude is based on the characteristics of consumer price evolutio...
Evolution of Gross Domestic Product - Analysis Models
This paper describes a use case for macro economical models, the objective being the structural analysis of the Gross Domestic Product. The authors first introduce the theoretical foundation of the model, then offer a sn...
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, sursă de date pentru statisticile geo-referenţiate
Iniţial, sistemele de informaţii geografice au fost utilizate în mediile de afaceri, de către marile corporaţii, deoarece hărţile rezultate puteau să le ofere o “abstractizare” suficient de fidelă a realităţii şi care av...
Attitudes to Economic Risk-Taking
The words ‘averse’, ‘seeking’, ‘tolerant’ or ‘neutral’ represent a chosen response to uncertainty that matters, driven by perception. This phrase forms a working definition of risk attitude, which is a choice made by a g...
THE HR CHALLENGES IN TOURISM INDUSTRY IN PAKISTAN
This research investigates the Human Resource Development in Tourism Industry in Pakistan. The purpose of Human Resource Development is to improve the capacity of the human resource through learning and performance at th...