ROLUL ECOCARDIOGRAFIEI ÎN DIFERENŢIEREA TAHICARDIEI PAROXISTICE CU COMPLEX QRS ÎNGUST IMPORTANŢA ÎNREGISTRĂRII FLUXULUI ÎN VENA PULMONARĂ DREAPTĂ SUPERIOARĂ

Journal Title: MEDICINA INTERNA - Year 2011, Vol 0, Issue 3

Abstract

Premise. Acest studiu şi-a propus evaluarea prin ecocardiografie a pacienţilor cu tahicardie cu complexe QRS înguste, adresaţi procedurilor de electrofiziologie în vederea identificării unor parametri ecocardiografici ce ar putea orienta neinvaziv către mecanismul tahicardiei. Material şi metodă. 30 de pacienţi diagnosticaţi electrocardiografic cu tahicardie cu complexe QRS înguste au fost internaţi în vederea evaluării electrofiziologice şi ablaţiei cu radiofrecvenţă a circuitului reintrării. Toţi cei 30 de pacienţi au fost înregistraţi ecocardiografic în laboratorul de electrofiziologie în timpul inducerii tahicardiei şi imediat după oprirea acesteia. Folosind Dopplerul Pulsat, eşantionul de volum a fost plasat succesiv la nivelul orificiului de vărsare al venei pulmonare drepte superioare, între vârfurile foiţelor mitrale şi în tractul de ejecţie al ventriculului stâng (VS) au fost înregistrate anvelopele fluxului retrograd din venele pulmonare, umplerea diastolică mitrală, respectiv volumul bătaie. Pe baza datelor oferite de electrofiziologie, 17 pacienţi au fost diagnosticaţi cu tahicardie prin reintrare în nodul atrioventricular(AVNRT) şi 13 pacienţi cu tahicardie prin reintrare în fasciculul accesor forma ortodromică (AVRT). Rezultate. Viteza fluxului retrograd pulmonar (AR) a fost semnificativ mai mică în lotul pacienţilor cu AVNRT comparativ cu lotul pacienţilor cu AVRT (30,54,89cm/s versus 36,201,03cm/s, p<0,002). O valoare cut-off nu a fost posibil de decelat din cauza lotului de studiu mic. Durata umplerii diastolice mitrale nu a fost diferită din punct de vedere statistic între cele două loturi (12619,8ms în grupul AVNRT şi 113,2ms13,7 în grupul AVRT, p=NS). Volumul bătaie a fost redus similar în cele două grupuri de pacienţi în timpul tahicardiei, comparativ cu valoarea din ritm sinusal (RS) (de la 716,4ml la 33,53,26ml în AVNRT şi de la 709ml la 34,83,48ml în AVRT, p=NS). Concluzii. Măsurarea vitezei fluxului retrograd pulmonar în timpul tahicardiei pare să reprezinte o metodă neinvazivă, uşor de utilizat în diagnosticul diferenţial dintre AVRT şi AVNRT.

Authors and Affiliations

Alexandrescu Adriana, Vatasescu Radu, Badea Cristina, Onciul Sebastian, Dumitrescu Nicolae, Dorobantu Maria

Keywords

Related Articles

METODE NEINVAZIVE DE EVALUARE A FIBROZEI HEPATICE LA PACIENŢII DIALIZAŢI ITERATIV

Prognoza și terapia bolilor hepatice cronice depinde în mare măsură de cuantificarea gradului de fibroză- cu cât este mai mare gradul de fibroză, cu atât este mai mare riscul progresiunii hepatitei cronice către ciroză h...

COMPLICAȚIILE RESPIRATORII ALE DIABETULUI ZAHARAT

Diabetul zaharat produce complicaţii multiple şi importante în numeroase organe şi sisteme. Depistarea anomaliilor respiratorii la pacienţii diabetici demonstrează faptul că plămânul este unul dintre organele ţintă ale d...

ROLUL ECOCARDIOGRAFIEI ÎN DIFERENŢIEREA TAHICARDIEI PAROXISTICE CU COMPLEX QRS ÎNGUST IMPORTANŢA ÎNREGISTRĂRII FLUXULUI ÎN VENA PULMONARĂ DREAPTĂ SUPERIOARĂ

Premise. Acest studiu şi-a propus evaluarea prin ecocardiografie a pacienţilor cu tahicardie cu complexe QRS înguste, adresaţi procedurilor de electrofiziologie în vederea identificării unor parametri ecocardiografici ce...

PULMONARY REHABILITATION IN CHRONIC OBSTRUCTIVE PULMONARY DISEASE

Chronic Obstructive Pulmonary Disease (COPD) is a disease state characterized by airflow limitation that is not fully reversible. Management of stable COPD may include a combination of smoking cessation, the use of short...

HEALTH RELATED QUALITY OF LIFE IN PATIENTS WITH REFRACTORY CHRONIC HEART FAILURE UNDERGOING CARDIAC RESYNCHRONIZATION: TYPE OF THERAPEUTIC RESPONSE

The benefits of cardiac resynchronization therapy (CRT) in the health-related quality of life (HRQL) are largely demonstrated in selected patients with severe congestive heart failure (CHF). However, the differences betw...

Download PDF file
  • EP ID EP86100
  • DOI -
  • Views 114
  • Downloads 0

How To Cite

Alexandrescu Adriana, Vatasescu Radu, Badea Cristina, Onciul Sebastian, Dumitrescu Nicolae, Dorobantu Maria (2011). ROLUL ECOCARDIOGRAFIEI ÎN DIFERENŢIEREA TAHICARDIEI PAROXISTICE CU COMPLEX QRS ÎNGUST IMPORTANŢA ÎNREGISTRĂRII FLUXULUI ÎN VENA PULMONARĂ DREAPTĂ SUPERIOARĂ. MEDICINA INTERNA, 0(3), 37-42. https://europub.co.uk/articles/-A-86100