Variabile reprezentative într-un Model de regresie liniară multiplă
Journal Title: Revista Romana de Statistica - Year 2013, Vol 61, Issue 1
Abstract
Se prezintă un model econometric elaborat pentru analiza excluderii bancare pe fondul crizei economice. Accesul la bunurile şi serviciile publice este o condiţie „sine qua non” pentru o societate deschisă şi efi cientă. Disponibilitatea serviciilor bancare şi de plăţi ale întregii populaţii fără discriminare trebuie să reprezinte în opinia noastră obiectivul primordial al politicii în domeniul serviciilor publice.
Authors and Affiliations
Barbu Bogdan POPESCU, Lavinia Ştefania ŢOŢAN
Model de analiză a riscului de credit
Riscul de credit poate fi definit ca riscul care apare atunci când clientul băncii nu își îndeplinește obligațiile, în conformitate cu termenele și prevederile contractului, suferind pierderi deținătorul activelor. Riscu...
Model de analiză a investiţiilor în mediul incert
În acest studiu ne-am propus să analizăm situaţia în care un proiect de investiţii se realizează într-un mediu incert. În fapt, oricât de multe date am avea la dispoziţie, pe parcursul derulării unei investiţii, apar şi...
Relaţia între parametrii dreptelor reciproce
The authors analyze the relationships existing between the parameters of the reciprocal lines, defining, determining and interpreting the notions of estimators, regression line slope quotient, free terms of the regressi...
Romanian International Trade Evolution
This paper describes the evolution of the international trade during the first three months of 2014, compared to the similar period of 2013. The focus is set on the analysis of structure and dynamics. The results of the...
Theoretical Aspects Regarding the Use of the Multiple Linear Regression Model in Economic Analyses
In this paper we have studied the dependence between GDP, final consumption and net investments. To analyze this correlation, the article proposes a multiple regression model, extremely useful tool in economic analysis....